Locomotiva unui tren pe ruta Huedin – Cluj-Napoca a deraiat după ce a lovit o cireadă de vite

tren

Azi, 5 ianuarie, în jurul orei 06.30, locomotiva trenului care circula pe ruta Huedin – Cluj-Napoca a deraiat după ce a lovit în apropierea localității Aghireș Sat o cireadă de vite. În urma impactului locomotiva trenului a fost avariată. Din fericire, nu au fost victime umane.

Purtătorul de cuvânt al CFR Infrastructură, Oana Brânzan, a declarat că „locomotiva trenului Regio a deraiat de o osie între staţiile Stana şi Aghireş, după ce a lovit o cireadă de vaci. Locomotiva a fost avariată astfel încât nu s-a mai putut asigura căldură în garnitură, iar călătorii au fost preluaţi de un alt tren şi duşi până în staţia Huedin. De acolo, o altă garnitură i-a preluat la ora 08.10 pentru a-i duce până la Cluj-Napoca”.

Conducerea CFR Călători anunță că circulaţia celorlalte trenuri nu este afectată, trenurile care tranzitează zona fiind direcţionate pe celălalt fir.

Locomotiva avariată va fi repusă pe şine şi scoasă din circulaţie până la remedierea avariilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.