În perioada sărbătorilor polițiștii au dat peste 1.200 de amenzi contravenționale

politisti

În perioada 24 decembrie 2014-4 ianuarie 2015, în județul Satu Mare au fost mobilizaţi, zilnic, peste 130 de poliţişti.

În urma analizelor a rezultat că, în această perioadă, s-a înregistrat o diminuare a infracţionalităţii sesizate cu 17%, faţă de anul trecut, gestionându-se cu operativitate orice situaţie de natură a pune în pericol viaţa sau bunurile oamenilor.

În total, poliţiştii au aplicat peste 1.200 de sancţiuni contravenţionale în creştere faţă de anul trecut cu un procent de 47%, în cuantum de aproximativ 170.000 de lei. De asemenea, au fost aplicate zece amenzi contravenţionale la regimul silvic, în creştere faţă de anul trecut, când nu au fost aplicate contravenţii la această categorie. Valoarea contravenţiilor se ridică la 5.500 de lei.

Tot în această perioadă, poliţiştii rutieri şi ordine publică au acţionat, în sistem integrat, în stradă, având atât misiuni preventive, dar şi de sancţionare a conducătorilor auto care au încălcat legislaţia rutieră sau au pus în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.

În această perioadă, s-au înregistrat scăderi în ceea ce priveşte toţi indicatorii rutieri, numărul accidentelor rutiere diminuându-se cu 10%, faţă de anul trecut. Au fost ridicate în vederea suspendării, 24 de permise de conducere şi șapte certificate de înmatriculare. Numărul contravenţiile aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză a crescut cu 70% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În perioada amintită poliţiştii au depistat trei persoane urmărite, sesizând o creştere, faţă de perioada similară a anului trecut, când a fost depistată o persoană.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.