Marţi, 30 decembrie, în locuinţa lui Ioan S., de 35 ani se aflau un unchi, Ioan L., de 52 ani, din localitate şi ginerele său, Claudiu B., de 27 ani, din judeţul Sălaj.
După ce au petrecut o perioadă de timp împreună, în jurul orei 21.30 cei doi musafiri au profitat de un moment de neatenţie al gazdei si i-au furat din buzunarul unei haine suma de 70 de lei. Ulterior banii au fost recuperaşi şi în urma scandalului care a apărut Ioan S. a fost amenințat cu un cuțit și lovit cu o bucată de lemn în cap. Totodată, au fost distruse două geamuri în valoare de 100 de lei.
Cazul a fost sesizat poliţiştilor prin „112” la ora 21.52 de către victimă iar la faţa locului s-a deplasat o patrulă de poliţie. În prezent în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, lovire sau alte violenţe, distrugere și amenințare.