Victor Negrescu: „Satu Mare și în special tinerii sătmăreni vor avea în mine un reprezentant în Parlamentul European”

PSD

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, s-a aflat marți, 4 noiembrie, la Satu Mare pentru a discuta cu membrii și simpatizanții PSD, TSD și PES activists Satu Mare despre activitatea sa în Parlamentul European și importanța alegerilor prezidențiale în context european.
„Organizația PSD Satu Mare este o organizație fanion la nivel de Transilvania. Vreau să le mulțumesc colegilor mei pentru sprijin și sătmărenilor pentru voturile acordate la alegerile europarlamentare și cele prezidențiale. În acest sens vreau să le transmit sătmărenilor că au în mine un reprezentant direct în Parlamentul European”, a ținut să precizeze europarlamentarul de Transilvania în întâlnirea avută cu tinerii din PSD, întâlnire condusă de președintele Raul Băbțan, acesta fiind felicitat pentru faptul că a demonstrat că tineretul sătmărean este puternic.
Europarlamentarul a menționat câteva dintre rezultatele sale în noul mandat printre care se află obținerea unei finanțări în premieră pentru un reprezentant al României în valoare de 1 milion de euro pentru creșterea accesului la servicii medicale în mediu rural sau deschiderea la Bruxelles a Delegației Transilvaniei și Banatului.
„Vreau să demonstrez că politica europeană poate aduce rezultate concrete pentru cetățeni. Împreună cu domnul președinte Mircea Govor vom lucra pentru a face în așa fel încât un număr cât mai mare de sătmăreni să profite de oportunitățile europene. Primul pas în acest sens este să dăm României un președinte cu adevărat european, în persoana domnului Victor Ponta” a precizat președintele PES activists Romania.
Victor Negrescu este cel mai tânăr europarlamentar român susținut de organizațiile PSD din Transilvania. Membru în Comisia pentru bugete și în Comisia juridică din Parlamentul European, Victor Negrescu este președintele PES activists Romania, structură care reunește peste 7.000 de membri și simpatizanți PSD interesați în problematici europene.
Sursa: PSD Satu Mare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.