Din 2015, subvenţiile la hectar vor fi date în funcţie de suprafaţa de teren agricol deţinută

Daniel Constantin

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, vicepremierul Daniel Constantin, a anunțat sâmbătă, 25 octombrie, la Bistrița, că, cei care dețin mai mult de cinci hectare de teren agricol, vor primi o subvenție pe suprafață mai mare, de 210 euro pe hectar. Potrivit ministrului Agriculturii, măsura vizează stimularea asocierii în domeniul agricol.
„În continuare se vor primi subvenții de la un hectar în plus, fără niciun fel de limită, dar vor fi mai multe categorii de forme de sprijin. Prima categorie, 1-5 hectare, în anul 2015 vor primi 170 de euro pe hectar; la a doua categorie, 5-30 hectare, încercăm să introducem acea plată redistributivă, stimulativă, de 40 de euro suplimentar față de cei 170 de euro pe care îi primesc cei din prima categorie. Pentru că, deși lucrurile au evoluat pozitiv după ce am introdus plata pe suprafață (…), încă mai aveam, ca și structură, o dimensiune medie a exploatațiilor destul de mică. Și vrem, după 25 de ani în care, din păcate, doar ne-am propus în programele politice, aveam ocazia acum, avem posibilitatea prin fonduri europene să stimulăm, nu doar să încercăm să-i convingem pe oameni să se asocieze”, a declarat ministrul Agriculturii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.