Premierul a tăiat panglica Policlinicii Vechi din Satu Mare (Foto)

Policlinica1

Policlinica2

Policlinica3

Policlinica4

Policlinica5

Policlinica6

Policlinica7

Policlinica8

Aflat azi, 25 octombrie, la Satu Mare cu ocazia manifestărilor dedicate „Zilei Armatei Române”, premierul României Victor Ponta, a participat și la inaugurarea lucrărilor făcute la Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Județean (Policlinica Veche), de pe strada Gheorghe Lazăr.
La eveniment, șeful Executivului a fost însoțit de vicepremierul Liviu Dragnea. Din partea oficialităților locale și județene au participat prefectul Eugeniu Avram, președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, vicepreședintele Mircea Govor, primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, dar și deputatul Octavian Petric. Totodată, la eveniment a participat și conducerea Spitalului Județean Satu Mare.
„Am sprijinit, sprijin și voi sprijini investițiile în sistemul sanitar din Satu Mare”, a declarat premierul după tăierea panglicii inaugurale. Victor Ponta, a promis, că Guvernul, împreună cu Ministerul Sănătății și Consiliul Județean vor sprijini sistemul de sănătate din județul Satu Mare și vor contribui financiar în ceea ce privește dotarea spitalelor. „Am stins arieratele Spitalului Județean. Este vorba despre datorii mai vechi, în valoare de 15 milioane de lei. Am aprobat în ședința din această săptămână”, a declarat premierul.
În fața Policlinicii de pe strada Gheorghe Lazăr s-au adunat sute de susținători ai lui Victor Ponta, în cursa prezidențială. Cei prezenți au scandat „Victor Ponta președinte!”, respectiv „Țineți minte trei cuvinte: Victor Ponta președinte!”.
Premierul le-a mulțumit celor prezenți pentru susținerea în bătălia electorală, subliniind faptul că va sprijini în continuare județul nostru „deoarece sunteți niște oameni minunați. Vă muțumesc din suflet!”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.