Traficant de ciuperci, oprit de polițiștii rutieri din Beltiug

Ciuperci

Polițiștii din Beltiug au făcut joi, 23 octombrie, o captură cel puțin interesantă. Oamenii legii au oprit în trafic o autoutilitară, condusă de un bărbat din județul Cluj. Nu mică le-a fost însă mirarea când, în urma controlului, în mașină au găsit hribi.

Bărbatul a venit tocmai până în județul Satu Mare după ciuperci. Acesta transporta aproape o tonă și jumătate de hribi cu autoutilitara aparținând unei societăți comerciale.

Șoferul nu a putut prezenta documentele necesare pentru a culege ciuperci pe raza județului nostru. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că societatea comercială nu avea autorizaţie emisă de către Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare pentru recoltarea ciupercilor în conformitate cu prevederile legale. Oamenii legii au sesizat autorităţile competente în acest caz, care au aplicat măsurile legale, întreaga cantitate de ciuperci fiind ridicată în vederea confiscării.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.