Negreșteanul Andrei Bud, unul dintre cei mai buni informaticieni din Europa de Est

Andrei Bud

Olimpicul internațional la matematică, negreșteanul Andrei Bud, a fost selectat să participe la un concurs de informatică organizat de Association for Computing Machinery (ACM) cu sprijinul IBM. Competiția va avea loc sâmbătă, 18 octombrie. În cadrul concursului de rang internațional „International Collegiate Programming Contest”, participă studenți din 91 de țări de pe mapamond. În acest an concursul a ajuns la cea de-a XXXVII-a ediție.
Potrivit celor declarate de Andrei Bud, competiția se va desfășura pe echipe de câte trei studenți, România fiind reprezentată de patru echipe. La această competiție țara noastră va participa cu cei mai buni studenți informaticieni și matematicieni, premiați la concursurile naționale și internaționale.
„Prima fază a concursului, cea de sâmbătă, va avea loc la București. Este faza pe Europa de Est. Echipele sunt alcătuite din câte trei studenți olimpici la matematică și informatică. Din echipa mea, cea a Universității București, mai fac parte alți doi studenți, premiați la Olimpiadele Internaționale de Informatică”, ne-a declarat Andrei.
Cele mai bune trei echipe din Europa de Est se califică la „ACM-ICPC World Finals”, competiție ce se va desfășura în perioada 16-21 mai, în Maroc.
Tânărul negreștean se poate mândri cu un palmares impresionant în domeniul matematicii. Astfel, în 2011 a câştigat medalia de argint la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada. Apoi, în 2013 a cucerit medalia de bronz la Olimpiada Internaţională de Matematică şi medalia de aur la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru seniori.
La începutul lunii mai 2014, negreşteanul nostru s-a întors cu medalia de argint de la Olimpiada Balcanică de Matematică, competiţie ce s-a desfăşurat la Pleven (Bulgaria). La Olimpiada Internațională de matematică ce a avut loc în acest an în Africa de Sud, Andrei Bud a câștigat medalia de argint.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.