Victor Ponta: Avem nevoie de creştere, nu de austeritate

Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a publicat duminică pe pagina sa de Facebook un mesaj împotriva austerității și a măsurilor de tăiere de venituri și creșteri de taxe implementate în trecut de Traian Băsescu și Guvernul PDL, adăugând că „soluția pentru România și pentru Europa” stă în măsurile de stimulare fiscală, investiții și creștere economică.
Premierul a avertizat totodată că există „unii actori politici care nu vor să recunoască faptul că austeritatea este una dintre principalele motive pentru care UE nu are o creștere economică pe măsura așteptărilor”.
În opinia lui Victor Ponta, „Traian Băsescu și liderii ACL sunt dispuși să aplice noi tăieri de venituri și creșteri de taxe”, în eventualitatea în care ar ajunge din nou la putere, chiar și prin interpuși, posibilitate pe care premierul o descrie drept „un dezastru pentru România”.
Șeful executivului a amintit de declarațiile recente ale laureatului Premiului Nobel pentru Economie, Joseph Stiglitz, care a avertizat recent că „austeritatea este un remediu greșit pentru repararea economiei zonei euro”. Totodată, FMI, prin vocea lui Christine Lagarde, încurajează țările cu excedent, precum Germania, să crească nivelul investițiilor publice.
„Soluția pentru țara noastră și pentru Europa stă în măsurile de stimulare fiscală și în investițiile menite să susțină creșterea economică și să creeze locuri de muncă”, concluzionează Victor Ponta pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.