Iohannis, un altfel de preşedinte

Klaus Iohannis

În această campanie electorală, Klaus Iohannis, candidatul ACL la Președinția României, dărâmă mituri, elimină prejudecăți care ne-au ținut pe loc și să vedem dincolo de ele.

România lucrului bine făcut începe cu abandonarea ideii că „în România nu se poate, că la noi e altfel” și că „merge și așa”, „ne-om descurca noi cumva”.
România lucrului bine făcut are la bază moștenirea noastră istorică și culturală care reprezintă expresia „lucrului bine făcut” și cu care ne mândrim, iar președintele este cel care poate imprima o direcție națiunii.

Dacă vrem altfel de politică, trebuie să începem prin a avea un președinte cu altă conduită, ținută și expresie publică.

Românii pot judeca deja între modelul de politician așa-zis „util”, asumat de Victor Ponta, și modelul pe care Klaus Iohannis l-a asumat: acela bazat pe seriozitate, respect, competență și rezultate măsurabile.

Klaus Iohannis este garantul marilor orientări de politică externă și de securitate ale României: parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, apartenența la NATO și la Uniunea Europeană.

Klaus Iohannis este garantul statului de drept și al independenței justiției. În vreme ce stânga doar afirmă acest principiu, parlamentarii săi votând în mod constant pentru menţinerea imunităţii celor urmăriţi penal, dreapta se poziţionează în mod clar în sensul susţinerii demersurilor justiţiei.

Consolidarea statului de drept este instrumentul prin care ne putem opune „baronizării” şi feudalizării României.

În Klaus Iohannis vom avea un garant al principiului că cetățeanul este înaintea statului, iar instituțiile statului servesc și respectă cetățeanul.
Președintele nu poate decide politici publice în ceea ce privește sănătatea, educația, crearea de locuri de muncă, dar poate și este dator să expună o viziune, să fie mediatorul unei dezbateri și să genereze acord larg pe asemenea teme.

Proiectul prezidențial ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT al lui Klaus Iohannis este preambulul proiectului de ţară care va face România cu adevărat europeană.

Sursa: ACL Satu Mare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.