Cursuri de calificare organizate de AJOFM Satu Mare

AJOFM

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Satu Mare organizează în luna octombrie cursuri de calificare pentru următoarele meserii: bucătar (28 de persoane), manichiurist (14 persoane) și coafeză (14 persoane). Programele de formare profesională din cadrul AJOFM Satu Mare asigură: inițierea, calificarea, recalificarea, perfecționarea și specializarea în anumite meserii cerute pe piața muncii.
Beneficiază gratuit de programele de formare profesională persoanele care: nu au loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează venituri din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință; nu au putut ocupa un loc de muncă după absolvirea unei instituții de învățământ; au obținut statutul de refugiat; sunt cetățeni străini sau apatrizi care au fost încadrați în muncă sau au realizat venituri în România; nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenție; desfășoară activități în mediul rural și nu realizează venituri lunare sau realizează venituri lunare mai mici decât valoarea indicatorului social de referință, și care sunt înregistrate la AJOFM.
Pentru înscrierea la programele de formare profesională, persoanele vor prezenta la AJOFM următoarele documente: recomandare din partea centrului de informare și consiliere privind cariera sau a serviciului de mediere; cererea de înscriere la programul de formare porofesională; actul de identitate în copie și original; certificatul de naștere în copie și original; acte de studii, în copie și original și actul medical din care să rezulte că persoana în cauză este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea meseriei în care dorește să se califice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.