Concurs de creație literară „Comorile României – măreţie şi putere

Premii Astra

Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – ASTRA, Despărţământul Carei, în colaborare cu Muzeul Judeţean Satu Mare şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, lansează un concurs de creaţie literară intitulat „Comorile României – măreţie şi putere”.
Concursul se doreşte a fi o prelungire a unui act cultural de care elevii pot beneficia în perioada 18 septembrie – 2 noiembrie, vizitând expoziţia „Aurul şi argintul antic al României”, găzduită de Muzeul de Artă Satu Mare (zilnic între orele 10.00-18.00, cu excepţia zilelor de luni).
Competiția se adresează atât elevilor din ciclul gimnazial, cât şi celor din ciclul liceal care au avut prilejul să descopere piesele expuse sau urmează să aibă această ocazie unică.
Creaţiile literare (epice sau lirice) vor urmări să surprindă sentimentele şi impresiile pe care tinerii le vor împărtăşi în urma întâlnirii tezaurului României.
Acestea vor fi trimise în format electronic până la data de 30 octombrie 2014, pe adresa astracarei@yahoo.com.
Vor fi menţionate în final numele elevului, clasa, şcoala de provenienţă şi numele cadrului didactic coordonator.
Evaluarea lucrărilor va fi făcută de către membrii Comitetului de conducere al ASTREI Carei în colaborare cu reprezentanţi ai Muzeului Judeţean Satu Mare şi ai Centrul Judeţean de Promovare a Culturii. Toţi participanţii (atât elevi, cât şi profesori) vor primi diplome de participare, iar cele mai bune lucrări vor fi premiate în cadru festiv, la Muzeul Judeţean Satu Mare.
Astfel, premiul I valorează 100 de lei, premiul II – 60 de lei iar premiul III – 30 de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.