Dorel Coica a stabilit atribuții noi pentru viceprimarii Sătmarului

Radu Roca

Marcela Papici

Primarul Dorel Coica a stabilit noi atribuții pentru cei doi viceprimari ai municipiului, reședință de județ, dr. Radu Roca și Marcela Papici. Edilul a declarat în cadrul unei conferințe de presă desfășurate azi, 3 octombrie, că atribuțiile viceprimarului Radu Roca sunt pe linia evidenței populației, iar Marcela Papici se va ocupa de tot ce ține de partea socială.
„Este femeie, este mai sensibilă și cred că poate coordona cu eficiență tot ce ține de SPAS, de linia socială. De asemenea, m-am gândit că doamna viceprimar ar putea coordona și activitatea legată de câinii comunitari. Pe mine mă lasă rece când văd un câine, dar doamna Papici este drăguță și mult mai sensibilă”, a declarat primarul.
Dorel Coica spune că acestea sunt atribuțiile scrise ai celor doi viceprimari, dar el ca edil, poate să le dea și alte atribuții. „De restul domeniilor de activitate o să mă ocup eu, pentru că așa mi se pare normal în fața cetățenilor care m-au ales”, spune Coica.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.