Baroul Satu Mare a „pus tunurile” pe Matei Mărgărit

avocati

Avocații din cadrul Baroului Satu Mare, prin decanul acestuia, Ioan Mircea Lupșa, îl acuză pe Matei Mărgărit de „fals, uz de fals și de purtarea fără drept a însemnelor avocățești”. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă organizate azi, 1 octombrie, la sediul Baroului Satu Mare, de pe strada Horea nr. 7. Alături de Lupșa la conferința de presă a participat și consilierul din cadrul Baroului Satu Mare, avocatul Claudiu Ținca.
Potrivit avocaților din cadrul Baroului Satu Mare, acest flagel, al avocaților clandestini, există de ani buni. „Problema nu există doar la noi în județ, ci în toată țara. Sunt instanțe judecătorești care acceptă ca cetățenii să fie reprezentați de astfel de avocați. Spre exemplu, în ceea ce îl privește pe Matei Mărgărit, Tribunalul Satu Mare l-a informat că nu are ce căuta în instituție. Cu toate acestea, culmea (!), Parchetul a apreciat că domnul Matei Mărgărit este avocat cu acte în regulă”, explică Claudiu Ținca.
Lupșa a subliniat faptul că în momentul de față în județul Satu Mare, Matei Mărgărit, este singurul avocat clandestin care „oferă consultanță juridică gratuită, ceea ce este interzis prin lege. Acesta îi reprezintă pe cetățeni în instanță luându-le sume, care nu sunt de neglijat”. Potrivit decanului Baroului Satu Mare, de-a lungul anilor au mai fost și alți avocați clandestini dar care pe parcurs au renunțat la avocatură.
Potrivit celor doi avocați, Mărgărit este afiliat „Baroului Constituțional” din Alba Iulia, un barou paralel, nerecunoscut de Uniunea Națională a Barourilor din România. „Bine că nu există și instanțe paralele!”, spune indignat Ținca. „Acest personaj, Matei Mărgărit, exercită pe nedrept profesia de avocat, având în vedere faptul că nu face parte din Baroul Satu Mare, și din niciun alt barou recunoscut de lege. Cu toate acestea el se afișează ca fiind avocat. Împrăștie cărți de vizită peste tot pe unde merge, și percepe taxe. Pentru a intra în barou, candidații trebuie să susțină un examen destul de sever. Anul acesta examenul s-a desfășurat în luna septembrie, iar din cei 28 de candidați de la nivelul Baroului Satu Mare doar doi au fost declarați reușiți”, spune Țiproc.
Întrebat de ce doar acum s-au gândit să declanșeze acest protest având în vedere că Mărgărit practică profesia de avocat de ani de zile, Lupșa spune că au așteptat hotărârea Parchetului. „După ce dosarele au fost clasate de către Parchet, am considerat că s-a umplu paharul. Desigur, pe lângă acest lucru, mai există și alte motive. Spre exemplu, atitudinea unor magistrați față de avocați. Există complete de judecată care consideră că avocatul este un apendice al justiției. Uneori, meseria noastră este privită cu dispreț”, spune Ținca.
Azi este prima zi a protestului care, potrivit decanului Baroului Satu Mare, se va desfășura pe toată perioada acestei luni „și așteptăm reacțiile celorlalte barouri și a forurilor superioare”.
Potrivit conducerii Tribunalului Satu Mare, problema tolerării de către magistrați ai persoanelor care profesează ca avocați fără drept, a făcut obiectul unor discuţii atât la nivelul colectivului de judecători cât şi al Colegiului de Conducere din cadrul instituției, ocazie cu care s-a constatat că astfel de persoane nu au fost acceptate să asigure asistenţa juridică şi reprezentarea în faţa completelor de judecată de la această instanţă.

3 Comentarii la "Baroul Satu Mare a „pus tunurile” pe Matei Mărgărit"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.