Sătmăreanul Bogdan Prunilă, managerul unei companii de succes din Oman

Bogdan Prunila1

Bogdan Prunila2

Bogdan Prunila3

După ce şi-a încercat norocul în mai multe domenii de activitate, în 2011, şi-a luat lumea-n cap şi a plecat din România. Dar nu în vreo ţară europeană, precum majoritatea românilor, ci a ales Orientul Mijlociu, stabilindu-se în Oman. Conduce una dintre cele mai importante companii din domeniul cafelei şi spune că arabii sunt oameni primitori, şi nu aşa cum sunt zugrăviţi în mass-media internaţională. Vă propun să îl cunoaşteţi mai îndeaproape pe Bogdan Prunilă, unul dintre sătmărenii care şi-a urmat visul până la „gurile” Golfului Persic.
Reporter: Înainte de a vorbi despre succesul pe care l-aţi atins pe plan profesional, vă rog să ne spuneți câteva cuvinte despre dumneavoastră. Cine este Bogdan Prunilă?
Bogdan Prunilă: Am absolvit Liceul cu Program Sportiv din Satu Mare în 1997, după care am urmat cursurile Academiei Comerciale (tot în Satu Mare), obţinând licenţa în Finanţe-Bănci, în 2005. În timpul facultăţii am început să lucrez la o firmă de distribuţie produse cosmetice în Satu Mare. Am început ca gestionar, după care, gestionar şi livrator, apoi am lucrat ca agent de vânzări. În 2005 am început un nou capitol în industria şi fabricarea încălţămintei ca gestionar, apoi treptat am ajuns în poziţii de conducere. În 2008 mi-am încercat norocul şi am deschis o secţie de încălţăminte, dar criza din 2009 m-a obligat să închid afacerea. Din 2009 m-am redirecţionat pe distribuţie de cafea şi produse pentru HoReCa, iar în octombrie 2011 am luat decizia să părăsesc ţara. Am plecat în Oman împreună cu soţia mea.
R.: Mulți caută „mirajul occidentului”, însă dumneavoastră v-aţi îndreptați spre „gura” Golfului Persic … spre Asia. De ce ați ales să vă stabiliți în Oman?
B.P.: Într-adevăr e nevoie de puţin curaj şi în plus, am primit o ofertă de muncă pe un post de conducere, într-o companie start-up, Coffee Planet Oman, şi am acceptat provocarea, deşi aveam puţine cunoştinţe despre Orientul Mijlociu. Nu am dorit să merg în ţările occidentale datorită “reputaţiei” proaste pe care o au românii şi efectele crizei din 2008-2009: locuri de muncă slăbuţ plătite. Posturile manageriale erau puţine şi greu de accesat pentru mine, fiind la prima tentativă de a muncii în afara ţării. Orientul Mijlociu era prea puţin afectat de criză, şi era (şi este) nevoie mare de manageri din Europa, SUA etc. În plus, un prieten bun era deja în Oman, şi m-a ajutat cu informaţii utile despre mediul de afaceri şi viaţa de zi cu zi. Am reuşit să mă acomodez foarte repede cu viaţa profesională, impunând stilul meu de muncă şi viziune, iar în afara muncii m-au ajutat foarte mult un grup de români stabiliţi de ceva vreme în Oman (lucru destul de rar pentru românii plecaţi din ţară).
R.: Ce diferențe de viziune există între managementul românesc, cea din Europa occidentală, pe de o parte, și filozofia managerială dintr-o țară arabă, pe de altă parte?
B.P.: Această întrebare ar trebui să aibă un răspuns foarte simplu: Nu contează zona în care eşti, pricipiile şi viziunile manageriale sunt aceleaşi: profesionalism, identificarea zonelor de profit, perseverenţă, curaj în luarea deciziilor ş.a.m.d. Filozofia managerială din Orientul Mijlociu nu este diferită faţă de Europa, SUA sau Asia, de aceea în poziţiile cheie din această zonă sunt ocupate de europeni, americani sau asiatici. Arabii preferă manageri europeni pentru că doresc să înveţe din stilul şi mentalitatea lor.
R.: Cât de dificil a fost să vă adaptați cerințelor unei civilizații, unei lumi total diferite de cea de pe „bătrânul continent”?
B.P.: Primele luni de la sosirea mea în Oman, au fost puţin dificile deoarece trebuia să mă adaptez în primul rând la căldura mare (vara temperaturile pot urca până la 55 de grade Celsius), şi în al doilea rând trebuia să mă obişnuiesc şi să înţeleg tradiţiile şi obiceiurile lor. Cu căldura a durat mai mult timp ca să mă acomodez, în schimb cu tradiţiile şi obiceiurile a fost mai uşor deoarece omanezii, în special, sunt oameni foarte prietenoşi şi respectuoşi. Ideea este că nu sunt interdicţii precum se prezintă în mass-media. Omanul, Emiratele Unite, fiind mai deschise şi flexibile, şi cu stilul de viaţă european.
R.: Sunt lucruri care funcționează mai bine în lumea afacerilor din țările arabe, decât în Europa, ori SUA?
B.P.: Mediul de afaceri este cam acelaşi, lucrul care mă impresionează în mod deosebit pe mine, sunt plăţile. Încasările de la clienţi se fac în termenul stabilit sau cu întârzieri mici, rezonabile ceea ce îţi oferă o siguranţă în asigurarea fluxului de numerar în firmă.
R.: Care este programul unei zile de muncă pentru Bogdan Prunilă?
B.P.: Programul meu este mai flexibil în jur de opt ore pe zi, dar mai sunt şi zile cu 10-12 ore, în funcţie de volumul de muncă, cu multe întâlniri, cercetarea pieţei, coordonarea echipei, pregătirea programului pentru ziua următoare.
R.: Cum vedeți conflictul dintre țările arabe și lumea occidentală?
B.P.: Acesta este un subiect mai delicat, problemele din Siria şi Iraq sunt aproape de noi, dar nu au efect asupra Omanului, conducătorul ţării, Sultanul Qaboos, fiind adeptul păcii, dorind rezolvarea problemelor pe cale diplomatică nu prin război, dar interesele occidentalilor şi ideologia islamistă din Siria sau Iraq duc la imposibilitatea de rezolvare pe cale amiabilă.
R.: Cum văd arabii din Oman, România?
B.P.: Omanezii cunosc multe lucruri despre România. În primul rând ştiu despre Ceauşescu, Hagi şi Nadia Comăneci. De asemanea, ştiu că româncele sunt femei frumoase. Am întâlnit omanezi care au studiat în România la diverse universităţi şi îmi spun că avem o ţară frumoasă, cu oameni primitori.
R.: Cum îi văd pe români? Pe specialiștii cu care au ajuns să lucreze?
B.P.: În Oman, în prezent sunt circa 200 de români, care lucrează în diferite domenii de la exploatarea petrolului, ingineri în construcţii, directori de vânzări, stewardese, etc. Impresia generală este că românii sunt harnici, sociabili, responsabili şi dau dovadă de mult profesionalism.
R.: Dacă ați ocupa o poziție decizională în România, care ar fi primele trei lucruri pe care le-ați schimba? De ce?
B.P.: Hmmm … ar fi multe de schimbat, dar aş începe de la rădăcină. Sistemul de învăţământ şi investiţii majore în acest sistem deoarece fără educaţie nu putem crea oameni care vor avea pregătirea necesară să conducă ţara în viitor. Al doilea lucru pe care l-aş face ar fi eliminarea imunităţii parlamentarilor şi eradicarea corupţiei (asta e un visul multor români, şi cred că aşa o să şi rămână, un vis). Crearea unei fiscalităţi uşoare, un mediu de afaceri mai prietenos pentru investitorii români şi străini în special în agricultură, că avem teren agricol foarte productiv, dar necultivat lucru ce ar crea locuri de muncă.
R.: V-ați gândit să vă întoareceți în România? În Satu Mare?
B.P.: Având în vedere fiscalitatea, mediul de afaceri şi posibilităţile care le am şi le pot avea în viitor aici, nu am de gând să mă întorc repede în România. Nu îmi dă încredere sistemul actual din România să mă întorc să investesc sau să lucrez în ţară. Dar nu se ştie ce ne rezervă viitorul, şi dacă mă întoc, cu siguranţă o să revin în Satu Mare, nu în altă parte.
R.: Ce hobby-uri are Bogdan Prunilă?
B.P.: Îmi place sportul în general, dar pe primul loc e fotbalul, avem o gaşcă de vreo 10-12 români aici care ne întâlnim la o minută sau ne înscriem la mini turnee de fotbal, dar mai joc şi tenis de câmp şi tenis de masă.
R.: Planuri de viitor?
B.P.: Pe plan personal, eu şi soţia mea, ne dorim un copil, iar pe plan profesional îmi doresc să creez în Oman, o companie care să importe produse româneşti, iar aceasta se poate realiza cu multă muncă şi perseverenţă.

2 Comentarii la "Sătmăreanul Bogdan Prunilă, managerul unei companii de succes din Oman"

  1. Pingback: Sătmăreni cu care ne mândrim ! | Satmareanul

  2. Pingback: Cum arată Muzeul Cafelei din Dubai ? Imagini surprinse de un sătmărean (Galerie foto) | Satmareanul

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.