Gheorghe Sarkozi este preşedintele Organizaţiei Municipale a PMP Satu Mare

DSCF4220

DSCF4223

DSCF4224

DSCF4232

Gheorghe Sarkozi

Sala mică de spectacole a Centrului Cultural „G. M. Zamfirescu” a găzduit azi, 26 septembrie, şedinţa de alegeri a noii conduceri al Organizaţiei Municipale a Partidului Mişcarea Populară (PMP) Satu Mare. Evenimentul s-a desfăşurat de la ora 17.00. Din cei 70 de delegaţi convocaţi, în sală au fost prezenţi 58 de membrii PMP.
La şedinţa de alegeri de astăzi au participat: preşedintele Organizaţiei Judeţene a PMP Satu Mare, dr. Laura Bota, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Femei, Simona Dărăban, secretarul PMP Satu Mare, Sandu Nelu Mărcuţ şi preşedintele interimar al Organizaţiei Municipale, Gheorghe Sarkozi.
În luarea de cuvânt, preşedintele PMP Satu Mare, dr. Laura Bota, a vorbit despre alegerile prezidenţiale care se apropie şi despre necesitatea mobilizării electoratului în campania electorală „pentru ca doamna Elena Udrea să ajungă în turul doi al alegerilor prezidenţiale”.
În urma scrutinului intern, în funcţia de preşedinte a fost ales Gheorghe Sarkozi. Attila Huton este noul secretar executiv al Organizaţiei Municipale a PMP Satu Mare, iar Iuliu Nagy va ocupa funcţia de secretar executiv adjunct.
Structura de conducere municipală a PMP Satu Mare va avea patru vicepreşedinţi (Sergiu Ţuţuraş, Daiana Feher, Simori Attila şi Morecz Zsolt) şi şase secretari executivi (Loredana Havrincea, Raul Şuteu, Sebastian Bot, Gheorghe Munteanu, Alexandru Ştefan şi Gheorghe Gheorghe).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.