De unde vine denumirea de „leu” ?

Leul

Povestea „leului” românesc începe în veacul al XVII-lea, perioadă în care, în principatele dunărene se foloseau talerii olandezi (löwenthaler). Aceste monede avea gravate pe ele un leu rampant, locuitorii numindu-l doar „leu”. Talerii olandezi au fost folosiţi în Ţările Române până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Este interesant de amintit faptul că, după ce talerul fusese scos din uz, el reprezenta încă o unitate de calcul imaginară sub numele de „leu”, la care se raportau toate preţurile în anii ce au urmat.
De fapt, moneda naţională a bulgarilor, leva, în traducere înseamnă tot leu. De la löwenthaler, pronunţat „daler”, vine şi denumirea de „dolar”.
Leul devine în mod oficial monedă a românilor pe 16 septembrie 1835 când domnul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a ţării, leul, echivalentul a 60 de parale. Paraua era o monedă a Imperiului Otoman, ce circula de la sfârşitul veacului al XVII-lea şi până la începutul secolulului XIX, în Ţările Române.
În Moldova, domnitorul Mihail Sturza ar fi dorit în 1835 să bată monedă, dar Imperiul Otoman nu ar fi acceptat ca un stat vasal să aibă propria monedă. După unirea Principatelor, şi Alexandru Ioan Cuza s-a gândit la o monedă naţională, care urma să se numească „român” sau „romanat”, dar Înalta Poartă s-a opus.
Cuza l-a însărcinat pe consulul francez de la Iaşi, Victor Place, să negocieze baterea unor monede româneşti la monetăria Paris. Monedele urmau să se numească „români”. Un „român” ar fi cântărit 5 grame de argint şi ar fi fost împărţit în 100 de „sutimi”.
Ion Heliade Rădulescu a propus un alt nume, şi anume cel de „romanat”, după modelul bizantin, însă proiectul nu a putut fi realizat. La 1860 s-a bătut o monedă de bronz de 5 parale, însă acesta nu a circulat. După ce Cuza a impus regimul său autoritar s-a reluat problema baterii unei monede proprii. S-au bătut câteva monede de probă, piese de „5 sutimi”, care aveau pe avers efigia domnitorului şi inscripţia „Alexandru Ioan I”, însă nu au fost puse în circulaţie.
La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda naţională „leul”, cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur, cu 100 de diviziuni, numite „bani”. Un leu echivala cu un franc francez. Până la înfiinţarea Monetăriei Statului, primele monede au fost bătute la Birmingham şi la Bruxelles.
Ministrul de Finanțe, Ion I. C. Brătianu, a început tratativele cu Înalta Poartă pentru ca aceasta să admită punerea efigiei domnitorului Carol I pe monedele de aur și argint ce urmau a fi emise. Tratativele nu au dat roade, dar guvernul român a comandat monedele de aur de 20 de lei, fără a ține seama de pretențiile Imperiului Otoman. Aceste monede au fost puse în circulație în 1868, având efigia domnitorului și inscripția “Carol I domnitorul românilor”. Sub presiunea Imperiilor Otoman şi Austro-Ungar, monedele au fost retrase din circulație în 1870, când au fost bătute 5.000 de monede din aur și 400.000 de argint, fără a cuprinde însă “semnul” menit să evidențieze suzeranitatea sultanului. Începând cu 1872 s-au bătut monede de 50 de bani, 1 leu și 2 lei fără ca Poarta să mai protesteze.

Un Comentariu la "De unde vine denumirea de „leu” ?"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.