Seri Pozitive: „Relația care nu se sfârșește niciodată – relația cu divinitatea”

Seri pozitive

Proiectul „Seri Pozitive” este iniţiat de Asociaţia „Schimbare Pozitivă” din Cluj cu scopul de a crea un cadru de întâlnire şi împărtăşire de informaţii pe teme bine definite conduse de oameni cu experienţă. Participând la astfel de întâlniri puteți găsi soluții la problemele care vă frământă, puteți socializa şi cunoaște oameni noi sau chiar lega prietenii.
Întâlnirile din Satu Mare sunt conduse de către Delia Danea, psiholog şi trainer, iar invitaţii sunt oameni din comunitate care vă pot inspira să faceți schimbări pozitive în viaţa dumneavoastră.
Tema lunii septembrie este „Relația care nu se sfârșește niciodată – relația cu divinitatea”. Evenimentul din această lună se va desfășura în data de 23 septembrie, în intervalul orar 18.00-20.00, în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare. Invitata serii este Monica Ivan.
Te-ai găndit vreodată la Dumnezeu ca fiind un partener de nădejde în viaţa ta? Cum te raportezi la divinitate în viaţa de zi cu zi? Ce relaţie ai cu cel ce te-a creat, una bazată pe frică sau, o relaţie bazată pe iubire?
Am fost învăţaţi să credem într-un Dumnezeu care are nevoi şi, te pedepseşte dacă nu acţionezi conform unor reguli bine stabilite. Dar, a venit vremea să privim cu responsabilitate tot ceea ce ni s-a transmis până acum, şi, cu dorinţa sinceră, să facem o schimbare, să privim lucrurile dintr-o altă perspectivă.
Eu am avut şansa asta. Sunt Monica Ivan, aş spune un om pe cât de simplu pe atât de complicat. Sunt! Şi asta ar fi destul, dar am să detaliez puţin. Sunt economist de profesie, iar prin natura sa, jobul pe care îl am, mă ţine în permanenţă în contact cu oamenii. Scriu poezii despre tot ce vibrează şi transmite emoţie. Sufletul meu rebel, a căutat mereu soluţii şi răspunsuri la întrebări existenţiale (Cine sunt eu? De ce mi se întâmplă asta? Ce pot să învăţ de aici? Merit eu aşa ceva?) fapt ce mi-a deschis un drum cu totul neaşteptat, un drum spre vindecare şi spre reconectare cu Dumnezeu. Am întâlnit pe acest drum oameni frumoşi şi dedicaţi în misiunea lor de a face lumină în ei şi în jurul lor. Unul dintre ei este Neale Donald Walsch, autorul cărţilor care au făcut înconjurul lumii cu o viteză uluitoare „Conversaţii cu Dumnezeu”, un dialog pe cât de neobişnuit la prima vedere, pe atât de familiar. Când am citit prima dată aceste cărţi am avut un sentiment extraordinar, acea senzaţie de acasă, de iubire, de acceptare … E un sentiment plăcut, nu-i aşa? Şi mă gândeam, că avem în permanenţă un dialog cu divinitatea dar, uneori nu conştientizăm acest lucru.
Aşadar,
„Cum vorbeşte Dumnezeu şi cui? Când am pus această întrebare, uite ce răspuns am primit: Eu vorbesc cu toată lumea. Tot timpul. Întrebarea nu este, cu cine vorbesc; întrebarea este, cine Mă ascultă” (CCD – vol. I – Neale Donald Walsch).
Nu sunt în măsură să-ţi spun eu cum să crezi în Creator, dar, sunt mai mult decât bucuroasă să împart cu tine experienţa pe care o trăiesc eu în raport cu divinitatea, de când privesc lucrurile dintr-o perspectivă nouă. Dumnezeu e mereu prezent în viaţa ta chiar şi atunci când tu nu eşti, iar în ochii Lui eşti perfecţiune pură, eşti măreţie strălucitoare, eşti însăşi creaţie în manifestare. Te invit să-ţi accesezi şi să trăieşti la nivelul celei mai Măreţe Viziuni despre cea mai Grandioasă Versiune pe care ai avut-o vreodată despre tine.
PS: „Nu te considera abandonat, Eu sunt întotdeauna cu tine. … Ascultă-Mă în adevărul sufletului tău. Ascultă-Mă în sentimentele inimii tale. Ascultă-Mă în liniştea minţii tale … Cheamă-Mă deci oriunde şi oricând te simţi rupt de pacea care sunt Eu. Voi fi acolo. Cu Adevăr. Şi cu Lumină. Şi cu Dragoste” (CCD – vol. I – Neale Donald Walsch).
Te aștept cu drag la „Seara pozitivă” a lunii septembrie și sunt convinsă că vei regăsi bucuria conectării cu Divinitatea.
Înscrierile se pot face accesând următorul link: http://schimbarepozitiva.ro/rela-ia-care-nu-se-sf-r-e-te-niciodat-rela-ia-cu-divinitatea/
La sfârşitul întâlnirii, participanţii sunt invitaţi să lase o DONAŢIE. Donația minimă recomandată este de 20 de lei, pentru acoperirea costurilor de organizare. Însă, nu lăsați ca banii să vă împiedice să veniți la aceste seri. Setați-vă intenția și toate se vor aranja pentru dumneavoastră.
Persoana de contact este Delia Danea, Psiholog&Trainer, coordonatorul proiectului „Seri Pozitive” Satu Mare, telefon 0745 – 612899, e-mail: contact@viata-un-dar.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.