Deficiențe la accesibilitatea persoanelor cu handicap în instituțiile publice

Vartolomeu Bartos

„Instituțiile publice trebuie să aibă nu doar rampe de urcare pentru persoanele cu dizabilități ci să faciliteze din toate punctele de vedere accesibilitatea acestora la serviciile instituției”, a declarat directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Satu Mare, Vartolomeu Bartoș.
Deși legea spune că până în 31 decembrie 2007, la nivelul instituțiilor publice trebuiau amenajate spații care să faciliteze accesibilitatea persoanelor cu dizabilități la serviciile oferite de către acestea, Bartoș susține că nu doar la noi în Satu Mare ci și în alte județe sunt deficiențe semnificative la acest capitol. Până la sfârșitul anului 2010 trebuiau amenajate asemenea spații speciale și în mijloacele de transport în comun. De asemenea, firmele de taxiuri trebuie să aibă măcar o mașină care dispun de spații speciale pentru cărucioarele persoanelor cu handicap locomotor.
„La nivelul județului Satu Mare am avut întâlniri cu reprezentanții firmelor de taxiuri care au stabilit că se vor uni și împreună vor cumpăra o asemenea mașină. Proiectul s-a blocat și nu s-a mai făcut nimic. De asemenea, în toaletele instituțiilor publice ar trebui să existe spații amenajate pentru persoanele cu handicap. Dacă rampe de urcare sunt cam la toate instituțiile, în ceea ce privește spațiile speciale din incinta acestor instituții există deficiențe serioase”, spune Bartoș.
Prefectul a declarat că autoritățele trebuie sensibilizate pentru ca în bugetul de anul viitor să cuprindă sume în vederea amenajării acestor spații. „Nu le vom putea face pe toate, dar măcar să începem să facem ceva. Există legislație în acest sens din 2007, din 2010, și care nu s-a pus în aplicare. Trebuie să intervenim pentru a asigura toate condițiile și acestei categorii de persoane”, a concluzionat prefectul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.