Audi A6 furat din Norvegia, depistat în PTF Petea

Masina

Poliţiştii de frontieră sătmăreni din cadrul PTF Petea au depistat și indisponibilizat un autoturism marca Audi A6, în valoare de 43.000 euro, care figura în bazele de date ca fiind furat din Norvegia.

Sâmbătă, 13 septembrie, în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru control, Constantin P., de 25 de ani, domiciliat în județul Iași, conducând un autoturism marca Audi A6, an de fabricației 2013, cu număr de înmatriculare specific Norvegiei.

În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autoturismul în cauză figurează ca fiind furat, alerta fiind introdusă de către autoritățile din Norvegia, în data de 1 septembrie 2014. Bărbatul a declarat că nu are cunoștință despre faptul că mașina ar face obiectul unei infracțiuni.

Autoturismul, în valoare de 43.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră până la finalizarea cercetărilor, iar șoferul este acum anchetat pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.