Rusia a redus livrările de gaze către România

gaze

Fără să ofere explicații, Federația Rusă a redus azi, 12 septembrie, cu 5% față de ceea ce era planificat, livrările de gaze către România. Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu a convocat azi la ora 16.00, o ședință de analiză pe această temă cu reprezentanții Transgaz, Petrom și Romgaz.
„Nu trebuie să fim îngrijoraţi, vorbim de cantităţi mici, sub 0,5 milioane de metri cubi pe zi. Nu trebuie să ne surprindă o posibilă întrerupere, era ceva la care ne aşteptam, dar suntem pregătiţi să facem faţă. În cel mai grav scenariu, populaţia din România nu va fi afectată”, a declarat Răzvan Nicolescu.
Ministrul delegat pentru Energie a precizat că partea română aşteaptă deocamdată o informare oficială din partea Rusiei, pentru a clarifica dacă reducerea volumului de gaze este cauzată de o problemă tehnică.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.