Problemele de fond funciar în top-ul audiențelor susținute de prefect în comuna Pir

audiente pir 11.09.2014

Joi, 11 septembrie, reprezentantul Guvernului în județul Satu Mare, prefectul Eugeniu Avram, a susţinut audienţe la sediul Primăriei din Pir. Acesta a fost însoţit de directorul de cancelarie, Raul Băbţan şi de şeful Serviciului Juridic, Cosmin Dole, respectiv de specialişti din cadrul Instituţiei Prefectului.

Nu mai puţin de 12 persoane din comuna Pir dar şi din comunele învecinate s-au prezentat la audienţele prefectului, cei mai mulţi solicitând sprijin instituţional cu privire la retrocedarea unor terenuri.

Spre exemplu, Dan Buzilă din Cluj-Napoca, moştenitor al fostului judecător din Tăşnad, Virgil Mureşan, a solicitat sprijin cu privire la urgentarea demersurilor procedurii de retrocedare a proprietăţilor din localitatea Săuca. În acest caz, primarul comunei Săuca, Marian Gheorghe a anunţat că în proxima şedinţă a Consiliului Local va propune introducerea pe ordinea de zi a proiectului cu privire la stabilirea parcelelor de teren care pot fi retrocedate. În acelaşi timp, prefectul Eugeniu Avram a menţionat că va delega din partea Instituţiei Prefectului două persoane care vor asista la şedinţa care ar urma să aibă loc în data de 25 septembrie.

Pe de altă parte, secretarii unităţilor administrativ-teritoriale din comunele Pir, Săuca, Pişcolt şi Andrid au ridicat problema referitoare la legalitatea unor dispoziţii ale primarilor cu privire la acordarea ajutoarelor sociale, potrivit Legii nr. 416/2001. În urma analizei situaţiei, prefectul Eugeniu Avram le-a cerut secretarilor şi primarilor o colaborare eficientă pentru o bună aplicare a legii, în folosul cetăţenilor.

Alte aspecte semnalate în cadrul audienţelor susţinute la Pir au făcut referire la activităţile edilitare din comună.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.