Asistenții maternali “au luat cu asalt” Prefectura

DSCF2977

DSCF2979

DSCF2982

Nemulțumiți că de patru luni de zile încasează cu întârziere banii pentru hrana micuților, peste 40 de asistenți maternali din județul Satu Mare și-au căutat azi, 4 septembrie, dreptatea la Prefectură. La întâlnirea cu asistenții maternali au participat prefectul județului Satu Mare, Eugeniu Avram, subprefectul Altfatter Tamas, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), Octavian Apan și directorul economic al aceleiași instituții, Marcela Pop.
Asistenții maternali prezenți azi la întâlnirea cu repreprezentanții Prefecturii au dat glas nemulțumirilor cu care se confruntă de luni de zile. Aceștia susțin că din luna iunie al acestui an banii pentru hrana copiilor luați în plasament le-au încasat cu întârziere. Pentru hrana unui copil luat în plasament legea prevede o sumă de 10 lei pe zi, deci aproximativ 300 de lei pe lună. Mai mult decât atât asistenții s-au plâns și de întârzieri substanțiale la încasarea banilor de cazarmament, sume pe care nu le-au mai primit din 2011.
Cu toate acestea, conducerea DGASPC Satu Mare susține că restanțele nu ar fi chiar atât de mari precum susțin asistenții maternali. “Banii pentru hrană ar trebui plătiți până în data de 25 a lunii, dar de patru luni încoace noi încasăm aceste sume cu întârziere. Cerem să nu se treacă în luna următoare deoarece ni se crează o serie de probleme financiare. E interesant că în alte județe nu sunt întârzieri. Nici aici nu au fost până anul trecut. De ce vechea conducere a putut să plătească iar cea din prezent nu?”, se întreabă una dintre asistente.
În prezent în județ sunt înregistrați aproximativ 240 de asistenți maternali.
Prefectul a promis că se va implica în rezolvarea acestei probleme și că va purta discuții cu conducerea județului să nu se mai ajungă în astfel de situații.

Un Comentariu la "Asistenții maternali “au luat cu asalt” Prefectura"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.