Măsuri urgente pentru combaterea ambroziei în județul Satu Mare

Ambrozia

Combaterea ambroziei în județul Satu Mare a fost tema ședinței de azi, 3 septembrie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență convocată de prefectul Eugeniu Avram. Membrii comitetului au votat o hotărâre prin care primarilor li se cere să curețe terenurile de această plantă invazivă.
Potrivit specialiștilor ambrozia provoacă alergii, rinite sau conjunctivite. În cadrul ședinței prefectul a subliniat faptul că va informa Ministerul Mediului și va cere luarea unor măsuri urgente la nivel național, având în vedere că Satu Mare nu este singurul județ care se confruntă cu această problemă.
În luarea de cuvânt, directorul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Satu Mare, Elisabeta Bekessy a declarat că instituția pe care o reprezintă trimite din 2010 adrese Ministerului Mediului pentru adoptarea unor măsuri, însă până în prezent nu s-a făcut nimic în acest sens.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.