Careianca Helga Dari a reprezentat România la Campionatul European de tenis de masa la minicadete

Tenis

În perioada 20-23 august a avut loc Campionatul European de tenis de masă destinat minicadetelor, care s-a desfăşurat în localitatea franceză Schiltigheim-Strasbourg. La categoria celor născuți în 2002, țara noastră a fost reprezentată de trei sportive printre care și Helga Dari din Carei. La startul competiției s-au aliniat 600 de sportive din toată Europa.
Pentru a se califica pe tabloul principal de 32, fiecare sportivă a fost nevoită să treacă de grupe. În primul stagiu, Helga a învins-o pe franțuzoaica Launay Nina cu 3-0 și pe Menko Veronika din Ungaria, cu scorul de 3-1, calificându-se de pe locul I din grupă.
În stagiul al doilea Helga Dari a pierdut în fața lui Caraulnina Vlada din Moldova, scor 3-2, și a învins-o pe Kovačec Ana din Slovacia.
În stagiul al treilea, Helga a obținut o victorie în fața sportivei Matos Maria din Portugalia cu scorul de 3-0 și a pierdut în fața lui Lutz Caneli din Franța cu scorul de 3-1, calificându-se pe tabloul principal de 32.
În urma acestor rezultate, sportiva din Carei a fost singura din România calificată în primii 32, unde a întâlnit-o pe Lei Duan din China, pierzând însă în fața acesteia, cu 3-0.
În final, Helga s-a clasat pe locul 25.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.