Traficanți de țigări săltați de DIICOT

Perchezitii

Azi, 27 august, sub coordonarea directă a procurorilor DIICOT Satu Mare, au fost efectuate 36 de percheziții în județele Satu Mare, Maramureș și Bihor, la domiciliile unor traficanți de țigări. 30 de persoane au fost duse la sediul DIICOT Satu Mare pentru a fi audiate.
În urma perchezițiilor au fost ridicate: 234 litri de alcool; 107.080 fire de tigări; 25 kg tutun vrac; o pușcă cu aer comprimat; 26 de telefoane mobile, 24 de cartele telefonice; două laptopuri, două tablete, un hard disk; 5.391 de lei și 500 de forinți.
Din probele administrate în dosar rezultă că membrii grupării aveau cel puțin patru furnizori de țigări de contrabandă, produsele fiind trecute ilegal peste frontiera de stat a României, în zona râului Tisa. Odată preluate țigările erau depozitate temporar la membri ai grupării special desemnați să se ocupe de această activitate, fiind apoi vândute și revândute în mai multe județe ale țării de către alți membri ai grupului.
Transportatorii evitau filtrele Poliției Rutiere, fie prin abandonarea autoturismelor, fie prin neoprirea la semnalele regulamentare ale echipajelor.
Un exemplu în acest sens este modul de acțiune al unuia dintre liderii grupării care în data de 5 iulie 2014, când transporta țigări de contrabandă cu un Audi A6, la intrarea în municipiul Marghita, județul Bihor, nu a oprit la semnalele echipajului Poliției Rutiere. Suspectul a trecut de două dintre barajele polițiștilor, neoprind deși aceștia au folosit armamentul din dotare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.