Contre între putere și opoziție la ședința Consiliului Județean

Sedinta CJ

În cadrul ședinței de azi, 25 august a Consiliului Județean (CJ) Satu Mare, vicepreședintele instituției, Mircea Govor i-a amintit democrat-liberalului Adrian Cozma că modernizarea DJ 193 A Satu Mare-Homoroade-Socond-Rătești, a fost votată de toți consilierii județeni și se află pe lista celor 56 de contracte finanțate de Ministerul Dezvoltării.
Precizarea lui Govor vine după ce într-o conferință de presă Cozma a spus că investiția la acel drum ar fi doar o promisiune cu tentă electorală. Drept răspuns la cele declarate de vicepreședintele CJ, Adrian Cozma a cerut conducerii instituției să nu mai ia în nume personal fiecare luare de poziție ai reprezentanților opoziției. “Ar trebui să înțelegeți jocul democratic. Într-un stat democrat rolul opoziției este de a critica, de a scoate în evidență unele dubii cu privire la proiecte. Vă reamintesc că în 2012 se promitea realizarea centurii de ocolire a municipiului Satu Mare, însă lucrările nici nu au început încă”, a declarat Adrian Cozma.
În luarea de cuvânt președintele CJ, Adrian Ștef s-a arătat convins că investiția se va realiza cât de curând. “Eu v-aș invita să vorbiți și despre realizări și să felicitați conducerea județului când se va finaliza centura”, a declarat Ștef.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.