Andrei Bud a fost premiat de Consiliul Județean Satu Mare

Andrei Bud

DSCF2630

Olimpicul internațional Andrei Bud a fost azi, 25 august premiat de Consiliul Județean (CJ) Satu Mare pentru performanțele obținute la concursurile naționale și internaționale de matematică la care a participat. Tânărul matematician a fost premiat cu suma de 3.000 de lei.
Cu toate că nu a votat împotrivă, consilierul județean Stier Peter și-a manifestat nemulțumirea spunând că membrii Comisiei de cultură și învățământ din care face parte nu au fost înștiințati cu privire la acordarea acestui premiu. “De altă dată ar fi bine să știm din timp și să nu mai aflăm în plen despre ce este vorba“, a declarat Stier.
În luarea de cuvânt vicepreședintele CJ Satu Mare, Mircea Govor l-a felicitat pe tânărul matematician pentru toate performanțele obținute și “pentru tot ce faci pentru județul Satu Mare”.
Felicitări au venit și din partea președintelui CJ, Adrian Ștef și a consilierului județean Virgil Enătescu. Acesta din urmă i-a spus lui Andrei Bud să nu renunțe niciodată la performanță și să meargă pe acest drum “deoarece performanță se poate face și la tine în țară, la tine în județ”.
Andrei Bud are 18 ani, este din Negreşti-Oaş şi este proaspăt absolvent al Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti. Tânărul negreștean se poate mândri cu un palmares impresionant în domeniul matematicii. Astfel, în 2011 a câştigat medalia de argint la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada. Apoi, în 2013 a cucerit medalia de bronz la Olimpiada Internaţională de Matematică şi medalia de aur la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru seniori.
La începutul lunii mai, negreşteanul nostru s-a întors cu medalia de argint de la Olimpiada Balcanică de Matematică, competiţie ce s-a desfăşurat la Pleven (Bulgaria). La Olimpiada Internațională de matematică ce a avut loc în acest an (2014) în Africa de Sud, Andrei Bud a câștigat medalia de argint.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.