Consilierul PDL, Cosmin Raţiu a propus în cadrul şedinţei de azi, 31 iulie a Consiliului Local decernarea titlului de „Cetăţean de Onoare” ambasadorului României la ONU, sătmărencei Simona Miculescu. „Ar fi o recunoaştere a valorii şi prestigiului doamnei Miculescu”, a declarat Raţiu.
Sătmăreanul a scris o serie de articole referitoare la activitatea Simonei Miculescu în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, texte ce pot fi găsite accesând link-urile: http://www.satmareanul.net/2014/06/24/satmareanca-simona-miculescu-a-participat-la-ziua-romaniei-pe-broadway/; http://www.satmareanul.net/2013/11/21/satmareanca-simona-miculescu-desemnata-comunicatorul-anului/; http://www.satmareanul.net/2013/09/12/simona-miculescu-impactul-lansarii-cd-ului-nostru-merge-dincolo-de-orice-asteptari/; http://www.satmareanul.net/2013/09/10/initiativa-inedita-la-onu-a-satmarencei-simona-miculescu/ şi http://www.satmareanul.net/2013/06/15/satmareanca-simona-miculescu-vicepresedinte-in-cadrul-adunarii-generale-a-onu/.
De asemenea, Excelenţa Sa, Simona Miculescu a acordat în exclusivitate Sătmăreanului un interviu, ce poate fi citit accesând link-ul http://www.satmareanul.net/2013/08/05/de-vorba-cu-satmareanca-simona-miculescu-ambasadorul-romaniei-la-onu/.
Primarul Dorel Coica a promis că proiectul de hotărâre în acest sens va fi trecut pe ordinea de zi a uneia dintre viitoarele şedinţele ale Consiliului Local.
Ambasadorul Simona-Mirela Miculescu deţine postura actuală din 2008 însă înainte de a fi numită în această funcţie a avut o carieră diplomatică de invidiat în România. După numirea sa la New York, Simona Miculescu a deţinut poziţiile de vicepreşedinte al Consiliului Executiv al UNICEF, vicepreşedinte al Adunării Statelor Părţi la Curtea Penală Internaţională, membru al Biroului Francofoniei şi preşedinte al Comisiei Speciale pentru Politică şi Decolonizare a Adunării Generale a ONU, în cea de a 66-a sesiune a acesteia.