Victor Ponta şi-a lansat candidatura pentru Cotroceni

Victor Ponta
6.000 de social-democraţi din toată ţara participă azi, 29 iulie la Craiova, acolo unde are loc Consiliul Naţional al PSD. În cadrul evenimentului preşedintele PSD, Victor Ponta, a cerut sprijinul delegaţilor veniţi din toată ţara pentru a candida la alegerile prezidenţiale din acest an.
„Îmi doresc infinit mai mult decât să fiu preşedintele României să fiu preşedintele românilor. Cred că am avut în ultimii ani un preşedinte care a fost preşedintele împotriva românilor”, a declarat în luarea de cuvânt liderul PSD.
Preşedintele social-democrat a declarat în faţa celor 6.000 de delegaţi că schimbarea până la capăt nu înseamnă doar „dispariţia” lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte, ci înseamnă „curajul de a schimba tot ce a mers rău în aceşti 10 ani şi de a propune un model nou de preşedinte – unul bazat pe echilibru şi decenţă de a uni societatea în jurul ideii de România puternică … Am azi convingerea că în noiembrie o să câştigăm”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.