Din Sătmarul de nord-est şi Bucovina, şi până prin Cehia, Slovacia şi Polonia, trăieşte un amestec de populaţii care potrivit lingviştilor vorbesc în graiuri slave sau latineşti. Este vorba despre grupurile de munteni: oşeni, moroşeni, volohi (ce aparţin lingvistic limbii române), respectiv cele de vlahi, gorali, boiki, lemki, dolinieni şi huţuli care vorbesc azi în graiuri slave.
Pe hărţile veacului al XVI-lea, Carpaţii de nord erau numiţi Mons Lupi (Munţii Lupilor) sau Kaltberg (Muntele Îngheţat) şi asta probabil, pentru a-i opri pe curioşi de a se apropia de aceste tărâmuri mai puţin cunoscute.
Dintre grupurile de munteni enumerate mai sus fac parte şi oşenii. Specialiştii îi consideră diferiţi de volohi (aceştia trăiesc în Ucraina de est, lângă graniţa slovacă) din toate punctele de vedere cu excepţia unei linii comune lingvistice. Unii specialişti consideră că cele două grupuri de munteni aparţin aceleiaşi linii genetice, însă studiile în acest sens sunt într-o stare incipientă astfel că oamenii de ştiinţă nu se pot pronunţa cu siguranţă cu privire la acest aspect.
Pe vremuri oşenii ocupau Comitatul Ugocea, dar în ultimele trei, patru veacuri s-au restrâns, trăind mai ales în depresiunea Oaşului din judeţul nostru dar şi în Maramureş. Unii lingvişti sunt de părere că, probabil tot oşeni la origine sunt şi puţinii supravieţuitori ai grupurilor vorbitoare de limba română din Beregul ucrainean (Mukachevo, Beregovo sau Dolha) uitate azi de toată lumea.
Cu privire la originea muntenilor din Carpaţii Nordici există trei teorii. Prima, şi cea mai răspândită teorie spune că românii din Oaş şi Maramureş s-au aflat din timpuri imemoriale în aceleaşi spaţii geografice ca şi azi. Apoi, o parte dintre aceştia au emigrat înspre vest, formând în secolele XIV-XVI grupurile goral şi vlah morav.
O altă teorie susţinută de cercetătorii maghiari spune că păstorii vlahi ar fi venit de la sud de Dunăre, ajungând în zona munţilor din nord în veacurile XIII-XIV, însă aici au dat peste băştinaşi slavi. Dar această ipoteză este contrară celei susţinute de vechile cronici (inclusiv celei maghiare), printre care şi cu „Descriptio Europae Orientalis” din 1308 în care se spune că vlahii care locuiau demult în nord, s-au refugiat la sud de Dunăre odată cu invazia ungurilor.
Unii cercetători ucrainieni îi consideră pe muntenii enumeraţi mai sus ca fiind de origine slavă, incluzându-i în această categorie atât pe oşeni şi pe vlahi, cât şi pe românii moroşeni, considerându-i slavi romanizaţi.
Specialiştii au constatat că „civilizaţia montană” prezintă asemănări multiple de-a lungul Carpaţilor în ceea ce priveşte etnografia, folclorul, economia rurală şi că are comună o parte a vocabularului, păstrat în arhaisme, dialecte dar şi în toponimia montană. Oamenii de ştiinţă au constatat similitudini frapante în ceea ce priveşte interiorul caselor, în toate zonele din Carpaţii Nordici.
Cu toate acestea doar studiile genetice aprofundate şi comparative ar putea lămuri originea acestor grupuri. Specialiştii spun că la finalul cercetărilor am putea să asistăm la un paradox aparent: fie că avem de-a face cu popoare diferite care împart aceeaşi limbă fie că descoperim că neamurile care acum vorbesc graiuri rutene ori româneşti au fost la origine un singur popor.