Adrian Gătina şi-a urmat iubita în Ceruri !

20140706-180315-64995280.jpg

Accidentul de circulaţie ce a avut loc pe data de 25 iunie la ieşirea din Diosig şi în urma căruia o tânără de 20 de ani din Satu Mare, Amalia Hajdu şi-a pierdut viaţa, a mai făcut o victimă. Adrian Gătina cel care conducea maşina în care se afla tânăra a decedat sâmbătă (5 iulie) seara, după o luptă de aproape două săptămâni cu viaţa.
Imediat după accident tânărul a fost internat pe Secţia de ATI a Spitalului Clinic de Urgenţă din Oradea cu multiple leziuni, dintre care cele mai grave au fost cele de la nivel cerebral, Adrian Gătina aflându-se în tot acest timp, în stare de comă. Starea sa de sănătate s-a înrăutăţit în ultimele zile. Inima tânărului a încetat să mai bată sâmbătă seara, cu câteva minute înainte de miezul nopţii.
Reacţia prietenilor nu a întârziat să apară, aceştia postând mesaje pline de durere pe pagina de Facebook a tânărului:
“Adi te-ai stins puţin câte puţin, sub privirile noastre neputincioase, plecând prea devreme dintre noi. O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, iar noi, ne luăm rămas bun de la tine ! Îmi va fi dor să te văd prin Doba, atât pe tine cât şi pe Amalia ! Cu siguranţă acolo sus în cer veţi fi împreună şi o să trimiteţi mângâiere celor rămaşi îndureraţi de pierderea voastră ! Nu vă vom uita niciodată ! Dumnezeu şi îngerii să vă aibă în paza lor şi să vă dea odihnă veşnică !”.
“Doamne Adiiii ! De ce ai plecat şi tu ? Locul tău, atât şi a lui Ama nu era acolo ! Drumul pe care eşti acum … nu e pentru tine! Eşti prea tânăr ! Haide în Doba … vreau să te văd zilnic plimbându-te cu maşina ! De ce ne-ai părăsit şi tu ? Dormi în pace suflet blând ! Dumnezeu să te odihnescă ! Singurul răspuns e că voi aţi demonstrat că nici moartea nu vă poate despărţii ! Cu siguranţă acum, acolo sus în cer, o să aveţi grijă unul de celălalt”.
Vă reamintim că Amalia Hajdu, Adrian Gătina împreună cu alţi doi studenţi, toţi patru din Satu Mare, se întorceau de la Arad. La ieşirea din Diosig, pe DN 19, încercând să depăşească un TIR, Adrian Gătina a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat cu maşina într-o dubă. Amalia a murit la scurt timp după producerea accidentului însă prietenul acesteia, Adrian Gătina, a fost transportat la spital în Oradea. Medicii nu au reuşit să-l salveze. Inima acestuia a încetat să mai bată sâmbătă seara după o luptă de aproape două săptămâni cu viaţa.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.