Sătmăreanul Emanuel (Mani) Gyenes va reprezenta România la clasa „Gold”, împreună cu Ervin Kovacs, la cel mai dificil raliu hard enduro din lume, „Red Bull Romaniacs” 2014. În acest an competiţia a ajuns la cea de-a XI-a ediţie şi va debuta pe data de 13 iulie, la Sibiu.
Riderii sunt aşteptaţi pe 13 iulie să se prezinte pentru prima zi de verificări administrative şi tehnice, iar ordinea de start pentru prima zi de munţi va fi stabilită în data de 15 iulie, începând cu ora 17.30.
Potrivit organizatorilor la ediţia din acest an sunt aşteptaţi aproximativ 350 de rideri din întreaga lume. Concurenţii vor avea de străbătut traseele din Carpaţi, iar numele câştigătorilor celei de-a XI-a ediţii le vom afla pe 19 iulie.