Rezultatele examenului de Evaluare Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a s-au afișat azi, 27 iunie la centrele de examen și sunt postate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean: www.satmar.ro.
Din totalul de 2.802 candidați înscriși, au fost prezenți 2.693, din care 1.762 sunt cu medii peste 5, în procent de 65,42%.
Un număr de opt candidați au obținut media 10. Este vorba despre: Andrada Groza (Colegiul Național “Mihai Eminescu” Satu Mare); Luiza Maria Jurguț (Colegiul Național “Mihai Eminescu”); Ioana Lazăr (Colegiul Național “Mihai Eminescu”); Georgiana Elena Maxim (Colegiul Național “Mihai Eminescu”); Cristiana Bogdana Gale-Cazan (Școala Gimnazială Tășnad);
Paula Rebeca Szucs (Școala Gimnazială Tășnad); Ioana Cristiana Tripon (Școala Gimnazială “Octavian Goga” Satu Mare) şi Giulia Ştefania Maşniţa (Liceul Teoretic Negrești-Oaș).
Eventualele contestații se depun la centrele de examen, azi, între orele 16.00 şi 20.00. Rezultatele finale, obţinute după rezolvarea contestațiilor, vor fi afișate în data de 1 iulie.