La manifestările dedicate „Zilei Drapelului Naţional” organizate azi, 26 iunie pe platoul din faţa Palatului Administrativ au participat şefi de instituţii, reprezentanţi ai unor asociaţii dar şi ai partidelor politice din judeţul Satu Mare. Evenimentul a fost organizat de la ora 10.00 de către Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Primăria municipiului, reşedinţă de judeţ şi Garnizoana Satu Mare.
Despre semnificaţia acestei zile a vorbit directorul Muzeului Judeţean, Liviu Marta după care a avut loc înălţarea pe catarg a Drapelului Naţional. Manifestările s-au încheiat cu defilarea gărzii de onoare.