Contre pe modificarea organigramei Primăriei Satu Mare azi în ședința de consiliu

consiliul-local-satu-mare
Profitând de absenţa unor consilieri PSD şi PNL, UDMR-iştii au provocat o adevărată confruntare de tip putere vs opoziţie în cadrul şedinţei de azi, 26 iunie a Consiliului Local Satu Mare.

Văzând că în sală sunt 11 consilieri ai majorităţii PSD-PNL şi că ar avea nevoie de 12 voturi pentru a adopta anumite proiecte de hotărâre, la începutul şedinţei consilierii UDMR s-au retras pentru consultări iar după ce au revenit s-au abţinut de la validarea noului consilier PDL, Doina Feher, ajungându-se astfel în situaţia ca unele puncte de pe ordinea de zi să fie amânate.

De fapt, miza şedinţei a fost proiectul de hotărâre cu privire la modificarea organigramelor Primăriei şi instituţiilor subordonate punct cu care consilierii UDMR nu au fost de acord. Văzând că solicitarea lor cu privire la amânarea modificărilor organigramei nu a fost scoasă de pe ordinea de zi, consilierii UDMR au cerut o pauză iar după revenire s-au abţinut de la validarea Doinei Feher, pentru a se asigura că aceasta nu va vota cu majoritatea PSD-PNL.

Proiectul cu privire la modificarea organigramelor a stârnit o serie de discuţii. Consilierul Adrian Albu a declarat că în cadrul comisiei din care face parte s-a formulat propunerea de amânare a proiectului cu toate că au fost trei voturi pentru susţinerea acestuia, două împotrivă şi o abţinere. Afirmaţia acestuia a fost imediat taxată, mai în glumă, mai în serios de colegii săi de comisie. După ce s-au invocat câteva vicii de procedură, s-a propus amânarea proiectului de hotărâre. Propunerea a fost votată în unanimitate de către consilierii prezenţi.

Se pare că UDMR s-ar opune acestui proiect de hotărâre deoarece în urma adoptării acestuia mai multe persoane ar fi reîncadrate pe alte posturi având o grilă de salarizare inferioară. Un memoriu împotriva proiectului au depus şi cei din conducerea Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale, care au venituri de aproximativ 10.000 de lei pe lună.
Oficial, Maskulik Csaba a declarat că de fapt proiectul de modificare a organigramelor a fost primit destul de târziu, în cursul zilei de marţi şi astfel nu a fost timp pentru studierea documentaţiei. Potrivit consilierului UDMR proiectul vizează 741 de posturi din cadrul Primăriei şi instituţiilor subordonate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.