Paula Oneţ a regizat un videoclip pentru Alexandra Ungureanu

Paula Onet1
După sucesul înregistrat pe plan internaţional cu filmul „După fel şi chip” prezent în selecţia oficială la festivalurile de la Karlovy Vary, Zagreb, Cannes sau TIFF, tânărul regizor din Carei, Paula Oneţ, revine în atenţia publicului cu un videoclip regizat (în colaborare cu Andrei Toth) pentru Alexandra Ungureanu. Videoclipul filmat în luna aprilie a fost lansat luni, 16 iunie, în colaborare cu „Nora Denes Symphonical” la Baia Mare.
httpv://youtu.be/pJlL-Rqb8E0
Producţia face parte din cadrul proiectului pop-simfonic „Music in pROgress” şi a fost realizată alături de „Nora Denes Symphonical”, alcătuită din muzicieni, dascăli şi elevi ai Liceului de Artă din Baia Mare.

Filmările videoclipului „Deja vu” au avut loc în luna aprilie în centrul istoric al municipiului Baia Mare. Pelicula spune povestea unei călătorii pe bicicletă, prin care Alexandra descoperă frumuseţea unor oameni şi locuri din oraş, mai puţin cunoscute publicului larg.
Videoclipul, un cover după melodia cântată în original de băimăreanca Ami, alături de Grasu XXL, va fi lansat oficial şi printr-o proiecţie video, joi, 19 iunie, de la ora 21.30, în centrul istoric al municipiului Baia Mare.

Un Comentariu la "Paula Oneţ a regizat un videoclip pentru Alexandra Ungureanu"

  1. Pingback: Paula Oneţ a participat la Bienala de Arhitectură de la Veneţia | Satmareanul – ziar online de Satu Mare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.