Primăria Oraşului Ardud împreună cu Casa de Cultură „Dr. Augustin Mircea” organizează duminică, 22 iunie, de la ora 18.00 la cetate, un Concert aniversar de fanfară, la care vor participa fanfarele reunite din: Ardud, Beltiug, Petreşti, Căpleni, Turulung şi Palatul Copiilor Satu Mare.
La spectacol şi-au confirmat prezenţa 80 de copii, care au făcut parte din fanfarele mai sus menţionate sub bagheta prof. Mircea Câcu. Programul concertului de promenadă va cuprinde piese din repertoriul clasic şi modern. Evenimentul coincide cu aniversarea vârstei de 60 de ani a dirijorului Mircea Câcu, prin mâna căruia au evoluat în decursul timpului sute de tineri.
Intrarea la concert este liberă.