Jandarmii în acțiune la Şcoala „Avram Iancu” din Satu Mare

jandarmi-scoala

Azi, 11 iunie, jandarmii sătmăreni au susţinut câteva exerciţii demonstrative la în faţa elevilor Şcolii cu clasele I-VIII „Avram Iancu”. Activitatea, care a fost organizată de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare, cpt. Camelia Lucuţ se înscrie în calendarul campaniei „Jandarmeria pe înţelesul tuturor !”.

Activitatea organizată astăzi de jandarmi reprezintă o încununare a activităţilor desfăşurate de elevii acestei şcoli prin implicarea lor în campania „Jandarmeria pe înţelesul tuturor !”. Şcoala „Avram Iancu” a fost premiată cu locul II la secţiunea „Cea mai implicată şcoală” în cadrul concursului „Jandarmul, prietenul tău !”, organizat în noiembrie 2013.

Acţiunea a debutat cu exerciţiul de interceptare a unui autoturism ce transporta suspecţi. După câteva focuri de armă, luptătorii au reuşit să-i imobilizeze şi să-i reţină pe infractori. De asemenea, la activitate au fost prezentate ateliere de lucru unde a fost expus armamentul uşor din dotarea instituţiei. Tot în cadrul atelierelor au fost expuse ţinuta jandarmilor şi alte materiale specifice din dotare.

Jandarmii au organizat un mini poligon de tragere, unde, copiii au putut mânui şi testa arme air soft, iar plt. adj. Bujor Câmpan şi plt. Cristian Petran, ambii din cadrul compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale, le-au prezentat elevilor trusa criminalistică, iar cei mici au putut să-şi ia amprentele.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.