Ungureanu: Fragmentarea dreptei s-a petrecut

Mihai-Razvan-Ungureanu

Fragmentarea dreptei politice românești s-a petrecut, pentru că partidele care vorbeau de unitate nu fac nimic în acest sens, astfel încât victoria PSD de la alegerile din toamnă va fi asigurată, a declarat duminică președintele partidului Forța Civică (FC), Mihai-Răzvan Ungureanu.

„Subestimând PSD-ul și pe Victor Ponta, este prima mare greșeală pe care o fac partidele de dreapta. Începem să înțelegem că există atmosferă în partide de a avea candidați la Președinție și apoi un viitor președinte al României persoane slabe și șantajabile, persoane care pot să ajungă în fruntea țării fără să exprime vreo garanție pentru ceea ce înseamnă parcursul nostru european și democratic. Acesta este efectul ultimilor ani politici în România.

Partidele au învățat o lecție, și anume că ele trebuie să controleze președintele României, în orice fel, oricum și sindicalizându-se în umbră, asociindu-se stânga-dreapta, același lucru. Și este greu să stai la masă și cu Ali Baba, și cu trupa lui de 40 de hoți, absolvindu-i de tot ce au reușit să facă între timp”, a afirmat Ungureanu într-o conferință de presă, după ședința Colegiului Director care a avut loc la Predeal.

citeste articolul complet pe AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.