O delegaţie din Negreşti-Oaş condusă de primarul Aurelia Fedorca a participat la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului „Din dragoste pentru frumos”, eveniment ce s-a desfăşurat în perioada 29 mai-1 iunie la Paris. La fel ca şi ediţiile anterioare, şi în acest an festivalul a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif, mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale.
În cadrul programului au avut loc slujbe şi concerte de muzică religioasă, muzică clasică şi lansări de carte. Cu acest prilej delegaţia negreşteană s-a întâlnit cu mulţi membrii ai comunităţii de oşeni de la Paris. Negreştenii nu au mers cu mâna goală în capitala Franţei, ci au dus cu ei obiceiurile, porturile şi tradiţiile din Oaş, dar şi obiecte de artizanat specifice zonei Ţării Oaşului.
Festivalul „Din dragoste pentru frumos” este unul de artă, cultură şi teologie, organizat de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale, în colaborare cu Ambasada României la Paris, Institutul Cultural Român şi Casa Românească Europeană „Elena Văcărescu”.
Un Comentariu la "Delegaţie din Negreşti-Oaş la Festivalul „Din dragoste pentru frumos” de la Paris"