Juratul de la emisiunile „Dansez pentru tine”, respectiv „Românii au talent”, difuzate de PRO TV, Mihai Petre, va face parte din juriul Concursului Naţional de dans sportiv „Cupa Sătmarului”, competiţie ce se va desfăşura în acest weekend în Sala de sport a LPS de pe strada Ady Endre din Satu Mare.
Anunţul oficial a fost făcut azi, 5 iunie de către profesorul de dans al „Royal Dance Club” Satu Mare, Ovidiu Ignat, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Şcoala de Arte. La întâlnirea cu jurnaliştii au participat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, consilierul local Maskulik Csaba, respectiv directorul Şcolii de Arte, Mircea Deac.
În luarea de cuvânt, preşedintele Consiliului Judeţean a declarat că acest concurs are menirea de a promova atât judeţul cât şi copiii talentaţi din Satu Mare.
Ovidiu Ignat a anunţat că din juriul celei de-a IV-a ediţii a „Cupei Sătmarului” va face parte şi Mihai Petre, unul dintre juraţii de la emisiunile-concurs „Dansez pentru tine”, respectiv „Românii au talent”, difuzate de PRO TV.
Competiţia se va desfăşura sâmbătă, 7, respectiv duminică, 8 iunie. În ambele zile concursul începe la ora 09.00.
Preţul unui bilet este de 15 lei pentru adulţi, iar pentru copii intrarea este gratuită.