Terapie prin horticultură la Satu Mare

Gradinarit
Asociaţia „Stea” doreşte să concesioneze un teren de minim 800 metri pătraţi pentru amenajarea unei grădini şi a unui solar profesionist necesar implementării unui program de terapie prin horticultură ce urmează să sprijine integrarea socio-profesională a 42 de persoane fără adăpost. Această iniţiativă s-a bucurat încă din primul moment de susţinere din partea conducerii Primăriei Satu Mare, care a identificat deja o posibilă locaţie şi urmează să propună Consiliului Local să accepte concesionarea respectivului teren către Asociaţia „Stea” pe o perioadă de 5 ani.
Acest program reprezintă elementul central al proiectului intitulat „Start pentru incluziune socială prin muncă”, pe care Asociaţia „Stea” îl implementează în parteneriat cu Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare, în perioada 1 aprilie 2014 – 30 aprilie 2016. Proiectul beneficiază de o finanţare nerambursabilă în valoare de 62.091,92 euro.
Având în vedere impactul benefic pe care proiectul urmăreşte să-l genereze la nivel comunitar, Asociaţia “Stea”, cu sprijinul SPAS şi al AJOFM Satu Mare, a solicitat factorilor de decizie şi autorităţilor sătmărene posibilitatea atribuirii unui teren în vederea implementării acestui proiect. Această iniţiativă s-a bucurat încă din primul moment de susţinere din partea conducerii Primăriei Satu Mare, care a identificat deja o posibilă locaţie şi urmează să propună Consiliului Local să accepte concesionarea respectivului teren către Asociaţia „Stea” pe o perioadă de 5 ani.
“Acest proiect reprezintă o oportunitate importantă de schimbare pentru oamenii fără adăpost care îşi doresc să se integreze în societate asigurând posibilitatea sprijinirii lor printr-un proces de evoluţie de la stadiul de persoană care depinde de mila şi ajutorul celor din jur, la persoană ce lucrează şi contribuie la buna funcţionare a societății. Ne bucurăm mult de faptul că autorităţile locale au promis să susţină această iniţiativă şi îi mulţumim domnului primar, Dorel Coica, pentru suportul său”, a declarat Cristina-Maria Bala, managerul proiectului şi directorul Asociaţiei „Stea”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.