Azi, 30 mai, în jurul orei 18.30 a avut loc deschiderea oficială a celei de-a XVIII-a ediţii a „Zilelor Oraşului Satu Mare”. Înainte de deschiderea oficială a sărbătorii din acest an, pe scena amplasată pe platoul din Piaţa 25 Octombrie au urcat cei trei solişiti de la „Distinto”, acompaniaţi de instrumentiştii Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare.
Aflaţi pentru a doua oară la Satu Mare, soliştii de la „Distinto”, cei doi tenori Octavian Dobrotă şi Marius Olteanu, respectiv bas-ul Mihai Radu, au cucerit inimile spectatorilor „furând” ropote de aplauze din rândul auditoriului. Soliştii de la „Distinto” au interpretat prelucrări moderne ale unor fragmente de muzică clasică, prestaţia acestora fiind răsplătită cu multe aplauze.
În luarea de cuvânt edilului municipiului, reşedinţă de judeţ le-a urat sătmărenilor distracţie plăcută în cele trei zile, cât ţine ediţia din acest an a sărbătorii oraşului. În cadrul deschiderii oficiale, primarului i-a fost înmânat premiul şi distincţia „Capitala Earth Hour”, câştigat de municipiul Satu Mare în cadrul unei competiţii organizate cu ocazia „Orei Pământului”, pe data de 29 martie.
2 Comentarii la "A avut loc deschiderea oficială a „Zilelor Oraşului Satu Mare” (foto)"