Secţiile de votare s-au deschis azi, 25 mai la ora 07.00 dimineaţa iar până la ora 21.00 urnele aşteaptă voturile alegătorilor în toate cele 398 de secţii de votare amenajate în judeţul Satu Mare.
De vreme ce majoritatea sătmărenilor sunt chemaţi la urne pentru a alege europarlamentarii care să ne reprezinte ţara în Parlamentul European, locuitorii din Colegiul 2 trebuie sunt aşteptaţi pentru a-şi alege reprezentantul pentru Colegiul 2 în Camera Deputaţilor din Parlamentul României.
Dintre oficialităţile sătmărene cei care s-au prezentat primii la vot au fost vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor (la secţia amenajată în incinta Şcolii nr. 10) şi primarul municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Dorel Coica (la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal de pe Bulevardul Unirii).
„Am votat pentru viitorul european al României. Rog toţi sătmărenii să vină la vot pentru ca să avem o reprezentare onorabilă în Parlamentul European”, a declarat dr. Dorel Coica. Edilul Sătmarului a fost însoţit de familia sa.
Candidatul Partidului Mişcarea Populară (PMP) Satu Mare, dr. Laura Bota a votat la ora 09.30 la Şcoala Gimnazială Lucian Blaga din Satu Mare. Lidera PMP candidadează pentru alegerile parlamentare parţiale din Colegiul 2 dar se află şi pe listele pentru europarlamentare. „Dragi sătmăreni vă rog să veniţi să votaţi deoarece doar prin votul dumneavoastră putem să ridicăm România”, a declarat preşedintele PMP Satu Mare la ieşirea din secţia de votare. Dr. Laura Bota a fost însoţit de soţul ei şi de fiica lor.
Democrat-liberala Ileana Blidar, candidat în Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor şi-a exprimat votul la Păuleşti. Aceasta a fost însoţită de preşedintele Organizaţiei Judeţene a PDL Satu Mare, Petre Mureşan şi de deputatul Andreea Paul.
„Astăzi este o zi importantă pentru România şi pentru cetăţenii din Colegiul 2. Vă rog să votaţi oameni cu mâinile şi sufletul curate. Am votat pentru tineri şi pentru schimbarea în bine al acestei ţări”, a declarat Blidar.
La ieşirea din secţia de votare Petre Mureşan a declarat că „România traversează o profundă criză morală şi din păcate clasa politică este o copie fidelă a societăţii în care trăim. Sper ca azi românii să aibă înţepciunea să-i voteze pe cei care într-adevăr au făcut ceva pentru această ţară, pentru Satu Mare”.
„Am votat cu sufletul ardelenesc şi cu gândul la România. Este important ca azi să mergem la vot cu sufletul şi cu mintea curate”, a declarat deputatul Andreea Paul.
Senatorul UDMR Pataki Csaba a votat la ora 11.00 la secţia nr. 54 de pe strada Rodnei din municipiul Satu Mare. „Am votat pentru echilibru, pentru o reprezentare care are perspectivă atât pentru România cât şi pentru Europa. Este foarte imporatant ca lumea să iasă la vot şi să nu lăsăm ca alte zone ale ţării să decidă pentru Transilvania şi pentru Satu Mare”, a subliniat Pataki.
Candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC a votat la ora 13.00, la secţia amenajată la Şcoala Generală din Odoreu. Acesta a fost însoţit de directorul său de campanie, Niels Schnecker. „Am votat pentru viitorul european al ţării şi pentru o reprezentare corectă a Colegiului 2 în Parlamentul României”, a declarat Silaghi.
Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef a votat la ora 13.30, la Colegiul „Kolcsey Ferenc”. „Am votat pentru continuitate, pentru unitate, pentru o Românie europeană şi o democraţie adevărată”, a declarat Ştef la ieşirea din secţia de votare.
317.642 de cetăţeni cu drept de vot din judeţul Satu Mare sunt aşteptaţi azi, 25 mai la urne, la alegerile europarlamentare, pentru a-i alege pe cei 32 de reprezentanţi ai României în Parlamentul European. La nivelul judeţului Satu Mare au fost amenajate 334 de secţii de votare.
În ceea ce priveşte alegerile pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 2 sunt aşteptaţi la urne 65.853 de cetăţeni. Pentru alegerile parlamentare parţiale au fost amenajate 64 de secţii de votare, din care 28 sunt în municipiul Satu Mare.
De Colegiul 2 aparţin municipiul Satu Mare (o parte din cartierele de pe malul stâng al Someşului) şi comunele: Odoreu, Medieşu Aurit, Apa, Culciu, Păuleşti, Valea Vinului şi Viile Satu Mare.
Vă reamintim că în cursa electorală pentru Colegiul 2 s-au înscris şase competitori: Ovidiu Silaghi (Alianţa PSD-UNPR-PC), dr. Laura Bota (PMP), Ileana Blidar (PDL), Nagy Szabolcs (UDMR), Dan Diaconescu (PP-DD) şi Sergiu Băbăşan (Forţa Civică).