100 de ţărănişti din cadrul Organizaţiei Municipale a PNŢCD Satu Mare au trecut la Partidul Mişcarea Populară (PMP). Anunţul a fost făcut de lidera PMP Satu Mare, dr. Laura Bota în cadrul unei conferinţe de presă susţinute azi, 19 mai la sediul formaţiunii politice pe care o reprezintă.
„PMP Satu Mare are sute de membrii noi. PNŢCD, prin domnul Gheorghe Sarkozi, fostul preşedinte al Organizaţiei Municipale Satu Mare a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat a decis să se alăture PMP cu aproape toţi membrii din Satu Mare. Vreau să vă amintesc că, deşi suntem un partid tânăr, PMP i s-au alăturat membrii PDL, PP-DD dar şi fostul preşedinte al Organizaţiei Municipale a Foţei Civice, Gheorghe Munteanu. Astfel, în Satu Mare suntem partidul care dă semnalul unificării dreptei” a declarat dr. Laura Bota.
Gheorghe Sarkozi spune că partidul pe care l-a reprezentat până zilele trecute a avut în istorie cele mai mari valori „însă acestea au fost confiscate de mulţi aventurişti dar care nu pot duce mai departe crezul lui Coposu”.
Potrivit fostului lider PNŢCD Satu Mare, în şedinţa din 15 mai biroul municipal a formaţiunii politice a hotărât dizolvarea organizaţiei municipale şi trecerea acesteia la PMP. „Este vorba de 100 de persoane. Mai sunt care au rămas în PNŢCD, dar nu prea mulţi. Ne-am alăturat PMP unde sperăm să ne regăsim valorile de centru dreapta”, a declarat Sarkozi.
La finalul conferinţei de presă dr. Laura Bota a atras atenţia partidelor politice din Satu Mare să nu facă ilegalităţi deoarece „PMP va sesiza orice încălcare a legii. De asemenea, avertizez că în cazul în care preşedinţii de secţii, reprezentanţii partidelor în secţii, cetăţenii cu drept de vot, politicienii vor face ilegalităţi, PMP va sesiza de urgenţă autorităţile pentru a trage la răspundere pe cei implicaţi. Nu vă riscaţi libertatea pentru puterea altora. Votaţi legal”, a declarat lidera PMP Satu Mare.