A fost inaugurat Căminul Cultural de la Supur (galerie foto)

camin-supur01camin-supur00
camin-supur02camin-supur03 camin-supur08 camin-supur07 camin-supur06 camin-supur05 camin-supur04camin-supur09 camin-supur10 camin-supur13 camin-supur12 camin-supur11camin-supur15 camin-supur16
Începând de azi, 17 mai locuitorii din Supuru de Sus beneficiază de un Cămin Cultural modern, construit la standarde europene. Lăcaşul cultural a fost inaugurat azi după-amiază în prezenţa oficialităţilor şi ai locuitorilor comunei.

La eveniment au participat preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, respectiv Mircea Govor, primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, cei doi viceprimari, Radu Roca şi Marcela Papici, europarlamentarii Ioan Mircea Paşcu şi Ovidiu Silaghi, deputatul Octavian Petric, primarul comunei Supur, Vasile Şteţ, consilieri judeţeni, primari din judeţ, directori de instituţii dar şi mulţi săteni din localitatea gazdă.

După tăierea panglicii inaugurale a urmat o scurtă slujbă religioasă iar apoi sfinţirea noii clădiri. În luarea de cuvânt Mircea Govor a declarat că „pentru mine acesta este un eveniment de suflet. Mi-am dorit foarte mult ca Supuru de Sus să aibă un Cămin Cultural deoarece oamenii de aici merită din plin acest lucru. Sunt foarte emoţionat deoarece ori de câte ori vin în Supur, simt că vin acasă. Aici m-am născut, aici am crescut şi de aici am pornit la drum dar nu mi-am uitat nici o clipă consătenii”.

„Ştiu cât de mult a însemnat acest proiect pentru colegul şi prietenul meu Mircea Govor. Este un om cu suflet mare care se zbate mult pentru locuitorii acestui judeţ şi vreau să vă spun că eu o să-l susţin în toate proiectele sale”, a subliniat preşedintele Consiliului Judeţean.

După luările de cuvânt cei prezenţi au fost invitaţi să urmărească un scurt program artistic. Primii care au urcat pe scenă au fost elevii şcolii generale din localitate, apoi au urmat cunoscuţi interpreţi de muzică populară din judeţul nostru care au smuls ropote de aplauze din rândul auditoriului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.