Un grav accident de circulaţie în care au fost implicate două maşini, un Mitsubishi şi un Seat, a avut loc marţi, 13 mai în jurul orei 23.10 la intrarea în municipiul Satu Mare, din direcţia Botiz. La faţa locului s-au deplasat echipaje de la Poliţie, Ambulanţă şi un echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Someş” Satu Mare.
În urma cercetărilor efectuate de oamenii legii s- a stabilit faptul că, un negreştean, în vârstă de 45 de ani, conducând o maşină marca Seat înmatriculată în Spania, pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare în mers, a intrat în coliziune (din spate) cu un autoturismul marca Mitsubishi care circula regulamentar în faţa sa, condus de către un sătmărean de 47 de ani. În urma impactului cele două maşini au părăsit partea carosabilă, una dintre maşini, Seat-ul, intrând în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de deplasare, iar celălalt autoturism, Mitsubishi în şanţul din partea stângă.
În urma accidentului două persoane au fost rănite fiind transportate la spital. O femeie în vârstă de 36 de ani, pasageră în autoturismul marca Mitsubishi a suferit răni grave iar şoferul aceleiaşi maşini a scăpat cu leziuni uşoare. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul sătmăreanului rezultatul a fost negativ, iar în cazul şoferului care a provocat accidentul, aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celor doi şoferi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conducătorul maşinii Seat, Mihai P., este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămarea corporală din culpă şi conducerea unui vehicul având o alcoolemie peste limita legală.