Suntem mici, dar circulăm corect !

suntem-mici-circulam

Educaţia rutieră a celor mici, dar şi a celor mari reprezintă o prioritate pentru Poliţia sătmăreană. Luna mai este, de regulă, o lună plină de activităţi educative şi concursuri cu tradiţie adresate atât preşcolarilor, cât şi elevilor de gimnaziu şi liceu.

Concursul „Suntem mici, dar circulăm corect !” organizat pentru a VIII-a oară în acest an de Grădiniţa “14 mai” în parteneriat cu IPJ Satu Mare şi Inspectoratul Şcolar Judeţean îşi va desemna câştigătorii fazelor locale în data de 15 mai. Numai la faza locală pe zona Satu Mare s-au înscris, până în acest moment, nouă echipaje alcătuite din câte doi copii, reprezentând tot atâtea grădiniţe.

Cele mai bune 12 echipaje desemnate în cadrul concursurilor locale organizate la Satu Mare, Carei, Tăşnad şi Negreşti-Oaş se vor întâlni în data de 21 mai, la Grădinuţa “14 mai”, acolo unde se va desfăşura faza judeţeană a concursului adresat micilor pietoni.

Un alt concurs devenit o tradiţie în plan naţional se adresează echipajelor formate din elevi de gimnaziu, precum şi echipajelor formate din liceeni. Faza judeţeană a concursului “Educaţie rutieră, educaţie pentru viaţă” va avea loc la Şcoala Gimnazială “Mircea Eliade” din Satu Mare, în data de 27 mai, când cei înscrişi în concurs vor trebui să dovedească atât cunoştinţe teoretice temeinice, cât şi abilităţi practice demonstrate cu bicicleta în poligonul-şcoală. Cele mai bune echipaje vor reprezenta judeţul nostru la faza naţională a competiţiei.

Totodată, se continua activităţile din cadrul proiectului “Poliţist Junior” aflat la al treilea an consecutiv. Preşcolari din zece grădiniţe, dar şi şcolari mici au fost deja invitaţi să participe în perioada următoare la activităţi de educaţie rutieră desfăşurate în teren, acolo unde participanţii pot deveni pietoni responsabili, apoi pot dirija circulaţia alături de poliţiştii rutieri.

O astfel de activitate la care au participat peste 60 de preşcolari de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 9, a avut loc azi, 13 mai, pe Bulevardul Cloşca din Satu Mare. Copiii au repetat regulile de circulaţie pietonală împreună cu inspector de poliţie Felicia Hrihorişan, din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii a IPJ Satu Mare, au învăţat în mod practic să traverseze corect strada, iar apoi au jucat pe rând rolul de “Poliţist Junior”, dirijând circulaţia alături de agentul şef principal Radu Cosma şi agentul principal Andrei Oşan, poliţişti în cadrul Biroului Rutier Satu Mare.

.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.