Finanţele sătmărene pe locul III la încasări, în Regiunea de Nord-Vest

Gradul de realizare a programului de încasări pe luna aprilie al acestui an plasează Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Satu Mare pe locul III pe Regiunea de Nord-Vest şi locul XIV la nivel naţional. Informaţii cu privire la planul de încasări au fost oferite de către directorul executiv al AJFP Satu Mare, Mircea Ardelean în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate azi, 12 mai.
Potrivit celor declarate de Ardelean, planul de încasări pe luna aprilie a fost depăşit cu 8,35%. Astfel, s-au încasat aproape cu 7 milioane de lei mai mult faţă de planul prevăzut iniţial. Raportat la primele patru luni ale acestui an, planul de încasări a fost depăşit cu aproape 7%.
În ceea ce priveşte activitatea de inspecţie fiscală, în cursul lunii aprilie inspectorii au realizat un număr de 101 acţiuni de control. În urma acestor inspecţii au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare la bugetul de stat în valoare de 9,6 milioane lei. Din aceleaşi evidenţe rezultă că în primele patru luni ale acestui an au fost efectuate un număr de 607 acţiuni de inspecţie fiscală, fiind atrase suplimentar la bugetul de stat 22,1 milioane lei. Totodată, au fost întocmite 18 dosare penale pentru evaziune fiscală, prejudiciul fiind de 28,9 milioane lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.